Ordonanța lăcomiei va crește facturile Primăriei cu până la 20%

de | 12/02/2019 | Administrație, Economic, Local

Ordonanța lăcomiei va crește facturile la Primăria Roman, așa cum se va întâmpla, cel mai probabil, și la alte unități administrativ-teritoriale.

Primarul Lucian Micu spune că nu s-au făcut până la această oră calcule exacte, dar că aceste costuri vor fi semnificative, mai ales că o parte de pierdere se cuantifică prin lipsa impozitului pe venit.

Eu am solicitat la întâlnirea de la Asociația Municipiilor din România cu ministrul de Finanțe să se emită un ordin de ministru astfel încât să se aplice în mod unitar; pentru că aceeași problemă o are și Guvernul,  Ministerul Dezvoltării Regionale, prin toate șantiere pe care le are pornite, fie prin PNDL, fie prin ANL , trebuie să actualizeze toate veniturile. Din punctul meu de vedere, cred că vor crește undeva în jur de 15 – 20% toate devizele pe care le avem, cu această ordonanță. Și mai mult decât atât, această majorare a salariului din construcții duce la pierderi din două motive, pentru primării: unul se referă la creșterea manoperei și, implicit, a tuturor devizelor, deci practic bani mai mulți pe care Primăria trebuie să îi plătească, iar pe de altă parte, acea scutire de la plata impozitului pe venit  la firmele de construcții înseamnă că Primăria municipiului Roman nu încasează niciun leu de pe aceste salarii.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Guvernul a majorat, prin ordonanță, salariul minim brut în domeniul construcțiilor la 3.000 de lei pe lună, în condițiile în care în alte domenii, salariul brut este 2.080 de lei pentru studii medii și 2.350 de lei pentru studii superioare.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.