Romașcanii, nemulțumiți și nu prea de ApaServ

de | 12/02/2019 | Administrație, Economic, Local

Modul în care romașcanii percep relația cu operatorul de apă și canalizare a fost subiectul unui chestionar ce a putut fi completat de cetățeni în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2018. După o lună de consultări, administrația locală lucrează acum la centralizarea rezultatelor.

Cred că săptămâna viitoare vom avea și o centralizare finală a ceea ce își doresc romașcanii în legătură cu compania județeană ApaServ. Răspunsurile la acest chestionar sunt destul de surprinzătoare, în condițiile în care am întâlnit și foarte multe chestionare în care cetățenii sunt mulțumiți de serviciile companiei ApaServ. Chiar dacă principalele nemulțumiri ar fi legate de investițiile care s-au realizat la nivelul municipiului și de lipsa echipei de intervenție și a dispeceratului care a fost desființat la Roman, totuși nu există o opinie net favorabilă schimbării operatorului de apă. Voi face o analiză corectă și voi lua o decizie spre binele comunității pentru că Romanul merită să primească serviciile unei companii respectabile, unei societăți serioase și care să fie interesată nu doar să încaseze prețul pentru apă și canalizare, ci și să facă investiții la nivelul infrastructurii din municipiu, pentru a limita cât mai mult pierderile și să răspundă cât mai prompt la solicitările cetățenilor municipiului.”

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Despre posibilitatea schimbării furnizorului de apă și canalizare s-a discutat de mai multe ori pe parcursul anului 2018. În prima parte a anului au venit la Roman directori ai ApaVital Iași, care au prezentat oferta companiei. Mai apoi, primarul Micu și câțiva consilieri au mers la sediul ApaVital Iași pentru a vedea de aproape cum funcționează acest operator, mai ales că tarifele practicate de ApaVital Iași sunt mai mici decât cele ale ApaServ Neamț. În cea mai recentă raportare, din luna ianuarie, se arată că un consumator ApaServ Neamț plătește 8,01 lei pentru un metru cub de apă + un metru cub de canalizare (TVA inclus), iar un consumator ApaVital plătește 6,86 lei pentru un metru cub de apă + un metru cub de canalizare (TVA inclus).

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.