Senatorul Țapu: „După trei luni, efectele Ordonanței Lăcomiei aruncă România în instabilitate economică și sărăcie”

de | 09/04/2019 | Județean, Politică

Senatorul liberal Eugen Țapu Nazare trage un semnal de alarmă cu privire la efectele negative ale aplicării Ordonanței 114, așa zisa ordonanță a lăcomiei.

În opinia acestuia „prejudiciile produse de  Ordonanța 114 se măsoară în miliarde de euro, prejudicii calculate nu de membri de partid, ci de specialiști și analiști independenți. Principalele companii românești listate la Bursă au pierdut cca. 1,76 de miliarde de euro, iar pierderea suferită în lei este și mai mare, ca urmare a deprecierii monedei naționale, accelerată tot de efectele ordonanței. ALRO, Banca Transilvania, Transelectrica, Romgaz sunt companiile care au înregistrat cele mai mari pierderi, cuprinse între 36% și 8,5%, în ordinea enunțată, dar lista poate continua”.

Senatorul liberal a atras atenția și cu privire la vulnerabilitatea sectorului bancar care, lipsit de predictibilitate, se vede nevoit să majoreze anumite costuri, suportate tot de clienți.

Sectorul bancar, un sector care ar trebui să aplice politici prietenoase de creditare pentru români, persoane fizice și juridice, este la fel de afectat. Sub presiunea impusă de guvern, opt principale bănci din România au anunțat că sunt nevoite să-și majoreze unele costuri suportate de clienți, cum ar fi micșorarea dobânzilor la depozite sau creșterea anumitor comisioane. Acestor măsuri se adaugă și limitarea băncilor de a dezvolta  o serie de programe de dezvoltare pentru sute de mii de IMM-uri.

Eugen Țapu Nazare, senator PNL Neamț

Acestor pierderi li se adaugă scăderea profitului companiilor românești din domeniul energetic, cu până la 50%, dar și pierderile înregistrate ca urmare a anunțului făcut de marii jucători din piața IT, privind neparticiparea lor la licitațiile pentru implementarea tehnologiei 5G.

În consecință, statul român este cel care pierde sume importante la buget, ceea ce pune sub semnul întrebării dezvoltarea investițiilor, dar și plata pensiilor și a salariilor din sistemul bugetar.

*comunicat de presă transmis de PNL Neamț

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.