De ce nu sunt gratuite parcările din Roman

de | 03/06/2019 | Administrație, Local

Primarul Lucian Micu a explicat, în cadrul conferinței de presă din această săptămână, de ce parcările din oraș, mai ales cele din centru, sunt cu plată. Jurnaliștii l-au întrebat pe primar despre acest aspect după ce mulți romașcani au reacționat negativ la faptul că și parcarea de la Colegiul Național “Roman Vodă” poate fi folosită, începând cu această săptămână, doar contracost.

Știți foarte bine că la nivelul parcărilor de reședință s-a dorit acest lucru de către proprietari. În zona centrală, primele parcări cu plată au fost amenajate în 2014 și s-a observat că lumea a început să găsească locuri de parcare libere în zona instituțiilor. Trebuie să înțelegem că rolul acestor parcări este acela de a fi ocupate pe un termen cât mai scurt. În alte localități există o taxare progresivă, cu cât se staționează mai mult, cu atât se plătește mai mult, interesul fiind acela de a genera cât mai multe locuri de parcare libere în zona instituțiilor. Datorită acestui sistem am eliminat mașinile vechi, mașinile de vânzare și am răspuns solicitării rivenarilor din zonă – care nu aveau parcări de reședință, dar care, datorită acelui abonament de riveran, pot parca oriunde în zona centrală.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Administrația publică locală susține că, anual, din parcări se încasează la buget peste 700.000 lei. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.