Polițiștii romașcani sunt în doliu. Colegul lor, agentul Mihai Cristian Pal, a decedat la doar 49 de ani, cel mai probabil în urma unui infarct.
Primii care au reacționat public au fost polițiștii din cadrul sindicatului Europol Neamț.
„Moartea a mai „pensionat” un politist! Pal Mihai, din cadrul IPJ Neamț, a decedat azi noapte în locuința personală. Inima lui a refuzat să mai bată. Au obosit-o cei aproape 30 de ani scurși de când a îmbracat prima dată uniforma de om al legii. Povara grea de pe umerii lui, anii petrecutț in strada în frig și ploaie, noptțle nedormite pentru un spor financiar care acoperea o parte dintre cheltuielile familiei, privațiunile și restricțiile vieții de polițist l-au trimis la ceruri prea devreme, la doar 49 de ani. Dumnezeu sigur te iartă, om bun ai fost și iubitor. Adio, drag coleg!„
sindicat Europol Neamț
Agentul de poliție Mihai Pal a fost, pentru mai mulți ani, membru în cadrul Biroului de Circulație al Poliției municipiului Roman. Din 2006, el a făcut parte din rândul oamenilor legii care au vegheat la ordinea publică în oraș.
0 Comentarii