Un proiect al Ordinului Arhitecților din România, prin grupul de lucru RURAL, vine în ajutorul celor care vor să construiască în stil tradițional.
Inițiatorii acestui proiect spun că Harta meșterilor în construcții urmărește repertorierea meseriilor tradiționale și emergente din domeniul construcțiilor și a produselor lor derivate și includerea acestora într-o hartă accesibilă publicului larg, constructorilor, proiectanților și beneficiarilor proiectelor cu finanțare privată sau europeană. Prin urmare, proiectul vine în întâmpinarea ghidurilor de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Dacă acestea din urmă răspund la întrebarea „Cum construim?”, harta va răspunde la întrebarea „Cu cine construim?”.
Harta meșterilor în construcții a fost prezentată la întâlnirea pe care arhitecții au avut-o la Roman, de către arhitecții Marina Gingirof și Dana Eleonora Raicu.
Meșterii de pe hartă pot fi aleși în funcție de produsele ori meseriile căutate, iar pentru realizarea proiectului, arhitecții au mers în sate din toate județele, căutând meșterii care mai sunt în viață și care au fost de acord să fie menționați.
Pentru a-i găsi pe meșterii din Neamț, arhitecții au trimis adrese către primării și către Direcția Județeană de Cultură (DJC) Neamț. Doar trei primării au avut disponibilitatea a colabora cu arhitecții: Grințieș, Dobreni și Grumăzești.
Marea (și frumoasa) supriză pentru inițiatorii proiectului a venit de la DJC Neamț. Instituția condusă de Rocsana Josanu avea realizată din proprie inițiativă o astfel de listă, așa că arhitecților le-a rămas dar să contacteze fiecare meșter în parte.
“Pe termen lung, proiectul urmărește protejarea arhitecturii tradiţionale a satelor și a peisajului cultural agresat de „arhitectura de import” şi ameliorarea colaborării dintre proiectant şi executanţi, relaţie care a suferit în urma desfiinţării şcolilor de meserii; aceasta înseamnă un plus de experienţă şi pentru executanţi, dar şi pentru arhitect. Totodată, proiectul sensibilizează o comunitate locală în privinţa valorii propriului patrimoniu și a necesității îmbunătățirii confortului de locuire prin folosirea/refolosirea resurselor locale.”
descriere proiect
0 Comentarii