Casa Celibidache se va face la… sfântu-așteaptă

de | 08/07/2019 | Administrație, Local

Epopeea Casei Celibidache este departe de a se fi încheiat, iar informațiile care sunt oferite presei locale arată că autoritățile au cel puțin o problemă de comunicare în ceea ce privește acest proiect, dacă nu chiar una de încredere. 

În conferința de presă de luni, 1 iulie, primarul Lucian Micu a anunțat că a fost informat telefonic de “reprezentanți ai Consiliului Județean (CJ) Neamț” că proiectul se află în topul unei liste a Companiei Naționale de Investiții (CNI) și că imobilul a fost deja predat pentru realizarea lucrărilor. Casa Celibidache, cumpărată de Primăria Roman de la moștenitorii dirijorului, a fost transferată către CJ Neamț pentru a primi finanțare de la Compania Națională de Investiții.

Am obținut informații noi legate de această clădire, care știți că se află în patrimoniul Consiliului Județean. Proiectul pentru reabilitarea imobilului se află pe lista-sinteză a CNI, pe locul 1 și urmează demararea procedurilor pentru achiziția publică a proiectării și executării lucrărilor, un proiect care se întinde pe durata a trei ani. Reprezentanții CJ mi-au comunicat că ei au predat și efectiv clădirea către CNI, una din obligațiile beneficiarilor fiind aceea ca pe perioada executării lucrărilor să predea clădirea către executant. Acestea sunt informațiile pe care le-am primit telefonic de la Consiliul Județean.” 

declarație primar Lucian Micu, 01 iulie 2019

Pentru a afla mai multe informații, am trimis o solictare de presă către Compania Națională de Investiții. Răspunsul este, într-un punct important, diferit de ceea ce primarul spune că i s-a transmis de la Consiliul Județean. 

Documentația revizuită, transmisă de către CJ Neamț în luna mai 2019, se află în analiză. În cazul în care vor fi necesare completări sau actualizări, se vor transmite solicitări în acest sens beneficiarului. După finalizarea documentației, aceasta va fi supusă aprobării în cadrul consiliului tehnico-economic al CNI și al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici, emiterea ordinului de ministru și, ulterior, demararea procedurii de achiziție publică pentru serviciile de proiectare și execuție. Precizăm că în momentul de față nu putem estima data demarării lucrărilor și nici valoarea de investiție pentru obiectivul  menționat. În prezent, obiectivul de investiții “Casa Celibidache” nu a fost predat către CNI și, ca urmare, lucrările de punere în siguranță a imobilului cad exclusiv în sarcina beneficiarului.” 

răspuns Compania Națională de Investiții către inRoman.ro

Așadar, CNI nu a pus proiectul pe nicio listă pentru că încă îl analizează, CNI nu a preluat Casa Celibidache, cum ni s-a spus săptămâna trecută. O altă informație importantă: Consiliului Județean Neamț i-a trebuit mai bine de un an de la preluarea imobiliului să trimită documentația către Compania de Investiții. În tot acest timp, imobilul se deteriorează și mai mult. Iar Compania nici măcar acum nu poate estima o dată pentru începerea lucrărilor.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.