Consilierii locali ai municipiului Roman nu respectă legea. Parțial, vina pare să nu le aparțină. Conform Ordonanței de urgență nr. 57/2019 privind codul administrativ, art. 225, alin. (2), “fiecare consilier local, respectiv consilier județean, precum și viceprimarii, respectiv vicepreședinții consiliului județean sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care este făcut public prin grija secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.”

Pe site-ul oficial al Primăriei Roman, rapoartele de activitate ale consilierilor locali nu pot fi accesate decât selectiv: la Miluță Scutaru, Iulia Havrici Tomșa, Mircea Beloiu, Radu Curpăn și la George Bălan este raport doar pe 2017; la Bogdan Andrieș, Mihai Armanu și Petru Farcași, pe anul 2013. Singurul cu două rapoarte de activitate este Leonard Achiriloaei, pentru anul 2013 și pentru 2017. Am sesizat acest aspect primarului Micu, la cea mai recentă conferință de presă. Edilul a precizat că va transmite mai departe sesizarea, explicând că, cel mai probabil, este vorba de o eroare tehnică. 

Doar că același articol, din același act normativ, precizează la alin. (1): “Aleșii locali sunt obligați ca, în exercitarea mandatului, să organizeze periodic, cel puțin o dată pe trimestru, întâlniri cu cetățenii, să acorde audiențe și să prezinte în consiliul local, respectiv în consiliul județean o informare privind problemele ridicate la întâlnirea cu cetățenii.”

Or, astfel de întâlniri si informări reprezintă o totală necunoscută pentru consilierii locali romașcani. Niciun consilier local nu a anunțat că ține audiențe (cu dată, oră și loc). De ani de zile, dar mai cu seamă în ultimul an, ședințele de Consiliu Local se desfășoară cu o viteză demnă de cartea recordurilor și foarte puțin din ceea ce se aprobă se mai discută în plen. Despre alte discuții la final de ședință niciunul dintre aleși nu pare a simți nevoia. Obligativitatea legală a consilierilor de a discuta cu cetățenii și de a prezenta rapoarte de activitate, de a fi vocea celor pe care îi reprezintă, a existat, cel puțin în ultimii 18 ani, în diverse acte normative (Legea nr. 215/2001 actualizată sau Legea 393/2004). Doar că, dintr-o pasivitate a alegătorilor și o nepăsare crasă a celor aleși, astfel de articole de lege au rămas, de cel mai multe ori, doar utopii în administrația publică.