Minoră dată dispărută, se prostitua pe variantă la Roman

de | 19/09/2019 | Justiție, Național

Trei persoane au fost reținute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bacău pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, viol, proxenetism şi exploatarea cerșetoriei. Una din victimele acestora este o tânără minoră, aflată în grija unui serviciu social din Pașcani, dar care a fost depistată la Roman. 

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 14 august 2017, o minoră, la acea dată în vârstă de 11 ani, internată în cadrul unui complex de Servicii Sociale din municipiul Pașcani, s-a sustras supravegherii personalului de specialitate și a părăsit fără aprobare incinta centrului, fiind acostată pe o stradă din apropiere de către inculpatul V. C. M, în vârstă de 33 ani. Inculpatul a determinat-o pe victima minoră să consume băuturi alcoolice, iar ulterior i-a făcut promisiuni romantice și a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta. Urmare a consumului de băuturi alcoolice, minora în vârstă de numai 11 ani, si-a pierdut cunoștința, stare din care și-a revenit abia în dimineața zilei următoare, când a acceptat propunerea inculpatului de a se urca într-un tren care urma să îi ducă până în municipiul Bacău. Ajunsă la destinație, victima minoră a fost condusă în zona Autogării, acolo unde mai multe persoane fără locuință amenajaseră un adăpost într-un complex de clădiri abandonate, aflate în stare de ruină.

comunicat de presă DIICOT

Minora a fost prezentată oamenilor străzii ca fiind soția bărbatului de 33 de ani și a fost obligată în timpul zilei să cerșească în apropierea a două supermarketuri din zona autogării, iar seara să întrețină raporturi sexuale contra cost cu mai mulți bărbați pe care acesta i-a racolat. 

Tânăra s-a aflat în compania inculpatului, circa două săptămâni, timp în care acesta a dus-o în mai multe locuri de pe raza municipiului Bacău, frecventate de persoanele fără adăpost. În toată această perioadă, inculpatul i-a administrat, în repetate rânduri, corecții fizice pe care victima le-a descris în termeni ce exprimă o intensitate deosebită și care, erau în esență, cauzate de insuficiența sumelor de bani obținute din cerșetorie.

Ulterior, minora a reușit să scape de sub supravegherea inculpatului şi a revenit pe raza municipiului Bacău unde a cunoscut o minoră, în vârstă de 14 ani la acea dată, și pe concubinul acesteia, inculpatul D. I., în vârstă de 20 ani. Cei doi i-au propus să îi însoțească până în municipiul Roman, la locuința inculpatului D. I , transportând-o cu un autoturism spre această destinație. În perioada următoare minora a fost determinată să întrețină raporturi sexuale contra cost cu mai mulți bărbați, de fiecare data fiind însoțită de către minora în vârstă de 14 ani și de către o altă persoană de sex feminin. Cele două, la rândul lor practicante ale prostituției, aveau rolul de a o supraveghea direct pe victima minoră, discutau cu clienții interesați de serviciile acesteia și încasau în avans sumele de bani plătite de aceștia. Sumele de bani încasate în schimbul serviciilor sexuale oferite de către persoana vătămată erau remise inculpatului D. I.

comunicat de presă DIICOT

Regimul de exploatare la care a fost supusă minora a luat sfârșit la data de 2 septembrie 2017, atunci când un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Neamț a depistat-o în timp ce încerca să atragă persoane de sex masculin cu care să întrețină relații sexuale contra cost, pe șoseaua de centură a municipiului Roman, în apropierea unei fabrici de pâine.

În momentul înterpelării, minora și-a declinat identitatea și vârsta reală, fapt ce le-a prilejuit organelor de ordine publică constatarea că aceasta figura în bazele de date administrate de Ministerul Afacerilor și Internelor ca ”minor dispărut”. Conform documentelor constatatoare întocmite la acea dată, minora a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Roman și predată mai apoi lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Pașcani. 

Investigațiile efectuate în cursul urmăririi penale au relevat faptul că în cursul anului 2017 și până în luna martie a anului 2018, inculpatul D. I., a determinat-o pe minora în vârstă de 14 ani cu care întreținea o relație de concubinaj, să practice prostituția în folosul său, obținând în mod curent sume de bani rezultate din activitățile desfășurate de aceasta. După ce, în luna martie 2018, minora ajunsă la vârsta de 15 ani a dat naștere unui copil, inculpatul a determinat-o să recurgă la practicarea cerșetoriei. Din acel moment și până în prezent, minora a apelat în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material, inculpatul beneficiind în mod curent, de foloasele patrimoniale rezultate de pe urma acestor activități. La data de 22.07.2018, minora a fost depistată în parcarea unui supermarket din municipiul Roman, în timp ce apela la mila trecătorilor pentru a obține diferite sume de bani. Cu ocazia audierii mamei persoanei vătămate, aceasta a aratăt faptul că fiica sa a fugit de acasă în primăvara anului 2017, pe când avea doar 14 ani. Din acel moment, în ciuda opoziției sale, minora a întreținut o relație de concubinaj cu inculpatul D. I. 

comunicat de presă DIICOT

De asemenea, al treilea inculpat a recrutat o minoră în vârstă de 17 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care aceasta se afla, iar ulterior a transportat-o pe raza municipiului Bacău, acolo unde a adăpostit-o în zona unui complex de clădiri abandonate și până în luna februarie 2018, a exploatat-o prin obligare la practicarea prostituției și a cerșetoriei. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul o obliga pe persoana vătămată să cerșească fiind nevoită să suporte agresiuni fizice extrem de dure.

În legătură cu circumstanțele în care inculpatul L. C. a recrutat-o pe minoră, s-a reținut faptul că în cursul lunii mai 2017, atunci când persoana vătămată în vârstă de 17 ani era încă beneficiara unei măsuri de protecție, aflându-se în zona gării Iași Nord, sub influența vaporilor de prenandez, l-a întâlnit pe inculpat care i-a făcut promisiuni romantice și mai apoi a convins-o să-l însoțească în municipiul Bacău. Din acel moment, s-a aflat sub autoritatea inculpatului până în luna februarie 2018, când a reușit să fugă iar ulterior, la data de 4.03.2018, acesta a fost arestat preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.

comunicat de presă DIICOT

În cursul zilei de astăzi inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.