Ideea bună cu cheltuială se află?

de | 23/09/2019 | Administrație, Local

Primarul municipiului Roman a plecat, pe 11 septembrie, într-o vizită de lucru în Norvegia, Suedia și Finlanda. În cursul acestei vizite, care a durat 10 zile și a fost organizată de Asociația Municipiilor din România, primarul romașcan s-a întâlnit cu primarii capitalelor Oslo și Helsinki, cu managerii și experții administrațiilor locale din orașele vizitate, precum și cu reprezentanții ambasadelor României din țările respective, principalele scopuri ale întâlnirilor plasându-se pe linia economică și a schimburilor de experiență. 

Cu alte cuvinte, Lucian Micu  s-a dus în nordul Europei pentru a vedea dacă lucrurile bune care se întîmplă în administrațiile locale de pe-acolo, s-ar putea cumva implementa și în cadrul administrației străvechiului târg al Romanului. Și a aflat că nu. Energia termică obținută prin arderea deșeurilor, valabilă în Norvegia, nu se poate implementa pe meleagurile noastre fiindcă legislația nu permite acest lucru. Investiții de mare anvergură nu se pot face ca-n Finlanda, unde un oraș ca Vaasa, asemănător cu Romanul ca populație și dinamică economică, are un buget anual de 555 de milioane de euro. De asemenea, nici legislația care le permite primăriilor din Scandinavia să aibă propriile firme aducătoare de bani la buget nu poate fi valabilă în Roman, fiindcă nu există o asemenea legislație.

De veniturile obținute din creșterea renilor nordici nici nu mai vorbim, nu fiindcă treaba asta ar fi interzisă, ci pur și simplu pentru că bietele animale nu s-ar putea adapta la condițiile climatice ale plaiurilor noastre mioritice. Și totuși, până una-alta, primarul Lucian Micu s-a întors din lunga vizită efectuată cu doar un singur lucru care ar putea fi realizat în municipiul Roman. 

M-a interesat să văd sistemul de platforme gospodărești din țările nordice și ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, și deja le-am spus și colegilor mei, este ca în condițiile în care vom avea planuri de dezvoltare sau de construire a unor imobile, a unor blocuri pe raza municipiului Roman, să revină ca obligativitate constrirea unor platforme subterane de colectare a deșeurilor, lucru pe care îl fac și cei din Scandinavia odată cu dezvoltarea unor noi cartiere, a unor noi centre, tocmai pentru a diminua din disconfortul depozitării în containere supraterane a deșeurilor .

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Ideea este bună, într-adevăr, dar – fără nici cea mai mică intenție de cârcoteală – ar exista totuși o observație. Pentru a afla această singură idee aplicabilă la Roman, ar fi fost suficient să se acceseze fie măcar unul din numeroasele site-uri de informare ale administrațiilor publice din Norvegia, Suedia și Finlanda. Și poate că nu era chiar absolut necesar să se facă o vizită până hăt, în Scandinavia, ca să se constate că de fapt nu se poate face mai nimic aici, din tot ce funcționează acolo.  Fiindcă, în treacăt fie spus, vizita asta a costat bugetul local romașcan 17.136 lei, adică vreo 3.600 de euro, bani care ar fi stat mult mai bine în respectivul buget care și-așa este sărăcit și nu poate face față pe deplin nici măcar investițiilor care merg pe la noi.  

Articol scris de Ciprian Predescu

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.