Azi, ședință pe criza apei. Cât au câștigat reprezentanții CJ Neamț, ai ApaServ și ai Primăriei Roman într-un an

de | 09/01/2020 | Economic, Județean

Autoritățile județene au anunțat ședință la Roman azi, 9 ianuarie, pe tema crizei apei. Este o nouă întâlnire a autoritățlor – de data aceasta cu un nou prefect – în care se va vorbi despre “găsirea de soluții”. Romașcanii au mai auzit această expresie de multe ori, dar rezultatul este cel cunoscut: înainte de Crăciun s-a dat apă cu program și pe timp de zi și pe timp de noapte, acum nu este apă noaptea. 

Conducerea ApaServ a dat asigurări, în noiembrie, că situația se va rezolva odată ce se vor face lucrări în albia Moldovei, în zona de captare. Doar că aceste asigurări nu s-au concretizat.

Între timp, primarul Lucian Micu a trimis presa la ApaServ și la Consiliul Județean Neamț pentru răspunsuri, susținând că nu este treaba administrației locale pe acest subiect. 

Ne-am întrebat cât câștigă cei care ar trebui să rezolve o problemă despre a cărei existență se știa de atât de mult timp. Și am luat ca reper anul 2018, raportările pentru 2019 nefiind încheiate.

Conducerea CJ Neamț: 

  • Ionel Arsene, președinte CJ Neamț – 136.932 lei
  • Ioan Asaftei, vicepreședinte CJ Neamț – 106.704 lei
  • Laurențiu Dulamă, vicepreședinte CJ Neamț – 33.839 lei

Conducere ApaServ:

  • Vlad Angheluță, manager general – 115.760 lei (include componentă fixă + componentă variabilă pentru îndeplinire indicatori de performanță);
  • Adriana Ciobănița, director economic – 108.464 lei
  • Petcu-Victor Movilă, director comercial – 80.710 lei (include componentă fixă + componentă variabilă pentru îndeplinire indicatori de performanță)
  • Gheorghe Neculae, director tehnic – 54.900 lei (include componentă fixă + componentă variabilă pentru îndeplinire indicatori de performanță)

De precizat că ApaServ are și un consiliul de administrație, format din 7 persoane, care a primit, în 2018, indemnizații totale cumulate de 251.939 lei (include componentă fixă + componentă variabilă de 19.000 lei, pentru îndeplinire indicatori de performanță).

Conducerea Primăriei Roman:

  • Lucian Micu, primarul municipiului – 116.700 lei;
  • Roxana Iorga, viceprimarul municipiului – 100.092 lei.
  • sursa informațiilor: declarații publice de avere afișate conform legii pe site-urile CJ Neamț, ApaServ și Primăria Roman.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

2 Comentarii

  1. Unul

    Eu tot nu inteleg de ce se incapataneaza sefii astia de la Apa Serv sa nu ceara ajutor. Angajatii mai vechi de la Roman stiu foarte bine ca au mai fost perioade de seceta şi cu probleme şi ca au tinut lucrurile sub control cu ajutorul celor de la Iasi. Care au conducte şi la Sabaoani, la Castelul de apa, şi la Fabrica de tevi şi care sunt legate cu reteaua de apa a Romanului. Pe vremuri se deschideau doua vane şi venea apa de la Timisesti spre Roman. Sau le este frica sefilor sa nu vada toata lumea ca imparatul este gol şi ca Apa Serv nu este in stare sa dea apa romascanilor? Şi ca banii din lista dumneavoastra sunt obtinuti de multi degeaba?

    Răspuns
  2. pedro

    Dar Curcudelu ,reprezentantul pe zona Roman membru PNL cat castiga!!!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.