Proiectul privind majorarea tarifului la apă, retras

de | 29/01/2020 | Economic, Administrație, Județean

Proiectul privind majorarea tarifului la apă a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Județean de marți, 28 ianuarie. Ionel Arsene, inițiatorul proiectului, nu a motivat de ce nu vrea să mai supună proiectul votului consilierilor județeni.

Astfel, majorarea cu 25% a tarifului pentru un metru cub de apă potabilă și cu aproape 9% a tarifului pentru canalizare-epurare va mai aștepta. 

În urmă cu câteva zile, inRoman.ro atrăgea atenția că acest proiect vine în condițiile în care furnizarea apei la Roman este o problemă de mai multe luni. În motivarea proiectului de hotărâre era și o decizie a instanței de judecată: Asociația de Dezvoltare Intracomunitară “Aqua Neamț” trebuie să achite suma de 320.525,71 lei către Apa Serv, după ce majorarea tarifelor, solicitate de companie în 2015, a fost respinsă de primării fără a se oferi o motivare.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.