Scade numărul elevilor. Ce școli se vor desființa

de | 31/01/2020 | Educație, Rural

Un raport al Prefecturii Neamț, referitor la numârul de unități de învățământ cu toaletele în curte, confirmă că numărul elevilor în județ este în continuă scădere. Printre cele 60 de corpuri de clădire în care funcționează grădinițe sau școli primare ori gimnaziale și au toalete afară, șase unități sunt propuse spre desființare începând cu toamna acestui an sau în toamna anului  următor.

Trei dintre unitățile de învățământ pe care, la propriu, se va pune lacătul sunt din zona Roman. Este vorba despre: 

  • Școala Primară din satul Tabăra, comuna Icușești, unitatea se va desființa în anul școlar 2020 – 2021;
  • Școala Primară din satul Bătrânești, comuna Icușești, unitatea se va desființa în anul școlar 2020 – 2021;
  • Școala Gimnazială din satul Traian, comuna Săbăoani, unitatea se va desființa în anul școlar 2020 – 2021;
  • Școala Primară din satul Vad, comuna Dragomirești, propusă spre desființare în următorii doi ani;
  • Școala Primară din satul Hlăpești, comuna Dragomirești, propusă spre desființare în următorul an;
  • Școala Gimnazială nr. 2 din satul Izvoare, comuna dumbrava Roșie, propusă spre desființare în următorii doi ani.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.