Cozmanciuc: “Alegerile anticipate sunt soluția pentru viitorul dezvoltării regiunii Moldovei”

de | 21/02/2020 | Politică, Județean

Deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, susține că social democrații continuă să acționeze în detrimentul cetățenilor și că, după ce au demis prin moțiune de cenzură “unul dintre cele mai bune Guverne pe care le-a avut România”, acum refuză să participe la actul democratic, pe care tot ei l-au declanșat.

Singura soluție o reprezintă alegerile anticipate, care să ofere șansa românilor de a alege un Parlament legitim, care să le apere și să le respecte interesele, nu pe cele ale grupurilor de interese susținute de PSD sau din interiorul PSD. Prin acest blocaj și boicot practicat inclusiv de parlamentarii PSD din Neamț se împiedică, indirect, și dezvoltarea zonei Moldovei. Cum se poate merge mai departe cu proiectele începute dacă PSD boicotează în continuare și menține starea de incertitudine? Boicotul PSD dovedește odată în plus necesitatea alegerilor anticipate – acești indivizi refuză să-și reprezinte proprii alegători.

Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț

Șeful liberalilor nemțeni a oferit și exemple de “lucruri bune realizate de PNL, distruse de PSD în Parlament: 

  1. PNL s-a luptat să reintroducă alegerea primarilor în două tururi, PSD a blocat prin depunerea moțiunii de cenzură, iar acum nu se prezintă la votul pe care tot cei de la PSD l-au determinat prin trecerea moțiunii de cenzură. Deci unde este logica aici? Mai mult chiar, PSD refuză dreptul românilor de a avea primari aleși cu mai multă reprezentativitate și face orice pentru a împiedica PNL în Parlament și în afara lui.
  2. PNL a scăpat țara de OUG 114, una dintre cele mai nocive ordonanțe de urgență din istoria democratică a României, cu efecte nocive asupra firmelor românești, asupra antreprenorilor români și asupra românilor în general. Efectul OUG 114 a fost creșterea veniturilor demnitarilor și supra-taxarea românilor și a mediului privat. PNL a eliminat prevederile din OUG 114 prin angajarea răspunderii și prin OUG 1/2020, care însă a fost respinsă de majoritatea PSD de la Senat. 

Ce lucruri nocive pentru români am încercat să eliminăm, dar social democrații se opun?

  • Plafonarea punctului de amendă la valoarea stabilită în 2019, adică la 145 de lei. 
  • Înghețarea salariilor demnitarilor! Prin OUG 1/2020 PNL a înghețat pentru anul 2020 salariile și indemnizațiile demnitarilor pentru că am considerat că acestea sunt îndeajuns de mari, raportat la nivelul de trai al românilor și la economia românească, dar prin decizia PSD de la Senat această măsură s-ar putea să nu mai poată fi pusă în aplicare.
  • PNL a eliminat suprataxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din sectorul energetic care a adus facturi mai mari pentru români. Însă PSD nu este însă interesat ca românii să plătească mai puțin pentru încălzire, pentru energia electrică și pentru gazele naturale, așa că au votat în Parlament împotriva OUG 1/2020. 
  • PNL a încetat detașările din privat în zona publică, fără concurs, pentru că la mijloc e vorba de salarii de sute de milioane, însă majoritatea toxică PSD din Parlament s-a opus. 
  • Și nu în ultimul rând PNL s-a asigurat că Diaspora poate vota ca la prezidențiale, dar, așa cum ne-au obișnuit social democrați încearcă, cu disperare, să blocheze votul Diasporei. Prin OUG pentru organizarea alegerilor anticipate, PNL a crescut la 3 zile perioada de vot în afara țării, exact ca la prezidențiale și a dublat numărul de parlamentari pentru Diaspora, ceea ce garantează o mai largă reprezentare a românilor din afară. Însă PSD a votat, la Senat, împotriva Diasporei. Parlamentarii lui Dragnea au dat în Senat un vot împotriva OUG pentru anticipate.”

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

6 Comentarii

  1. Alin Pintilie

    Dl Cozmanciuc să ne expună ce demersuri a făcut PNL pentru A8 de când sunt la guvernare ????

    Răspuns
  2. Fanel Watanabe

    Bani de alegeri sunt? Dar de autostrăzi și alte probleme nu sunt? Deja sunteți egali psd mafie

    Răspuns
  3. Ioan Cojocariu

    Nu vă mai căcați pe dumneavoastră sau mai bine zis să nu ne mai căcăm pe noi căci în România voi politicii sunteți buratinii colonialiștilor , și nu contează de ce culoare sau doctrină sunteți . Dacă stăpânul vă dă voie să ocupați un scaun după aceea trebuie să îi da-ți și curul dacă v -il cere , așa că lăsați -o mai moale cu vrăjeala ……

    Răspuns
  4. Mircea Vladut

    Parca dl. Johannis și dl. Orban au fost huiduiți la Iași, când au vorbit despre alegeri anticipate și au fost aplaudați când au vorbit despre infrastructura din Moldova. Nu înțelege nimeni nimic din asta?

    Răspuns
  5. Ioan Vacariu

    Bani pentru alegeri anticipate- pe care le vreți doar voi,PNL-iștii – sunt…..dar pentru alocații nu …..!!!….O S-O LUAȚI ÎN BARBĂ RĂU DE TOT

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.