Mulți dintre români au apucat calea străinătății după anul 1990 iar Italia era una dintre țările care promitea un câștig bun în comparație cu salariile foarte mici din țară. Acolo au văzut lumina zilei și mulți copii ai familiilor române dar care, deși s-au născut pe pământ italian, au în sânge chemarea plaiului strămoșesc.

Este și cazul unei familii din Roman care, de nevoie, a apucat drumul străinătății iar acolo și-au întregit familia aducând pe lume pe unicul lor copil, Emanuele Sterea. Chiar dacă a deschis ochii printre cei care vorbeau italiană, în familie s-a vorbit românește, în așa fel încât copilul să-și cunoască originile, iar vizitele la bunici în țară, deși rare, erau cele mai frumoase vacanțe. Nimic însă nu prevedea faptul că Emanuele avea calități deosebite în canotaj.

M-am născut în 2003, în Italia și am urmat acolo cursurile școlii până anul trecut. În Italia școala e mult mai ușoară decât la noi, dar faptul că ești român nu trece neobservat în rândul colegilor. S-a întâmplat și în cazul meu dar faptul că părinții lucrau acolo, faptul că mă născusem acolo, mi se părea o normalitate. Vacanțele la bunicii din Roman nu au fost atât de dese pe cât ne-am fi dorit dar erau relaxante și am învățat că eu sunt român și că România este țara mea. Nu țin minte să mă fi gândit vreodată că aș putea să mă întorc în România pentru a-mi finaliza cursurile școlare. Dar momentul acesta s-a întâmplat și am reușit, împreună cu părinții mei să revenim în țară. Totul a pornit de la faptul că rezultatele mele școlare erau bune, dar nu atât pe cât și-ar fi dorit părinții. Tata are o prietenă acolo, de origine italiană, și, printre altele, au avut o discuție și despre acest subiect. De aici a venit recomandarea de a urma un sport pentru a mă disciplina și a mă responsabiliza mai mult. Și așa am ajuns la 14 ani să mă apuc de canotaj.

Emanuele Sterea

Deși părinții au fost cam sceptici în această privință, s-a dovedit faptul că, într-adevăr, sportul a adus rezultate mai bune pe toate planurile pentru copilul lor. Prima experiență pe care a avut-o cu canotajul a rămas în memoria lui pentru că îi era frică să nu se răstoarne în apă și apoi el nu avusese nicio legătură cu nici un sport, așa că nu știa nimic despre cum este să faci parte dintr-un club. Povestește și acum cu amuzament cum a luat contact prima dată cu barca.

O prietenă de familie, antrenoare de canotaj, a insistat că sunt potrivit pentru acest sport având o alură atletică. Prima dată am refuzat categoric deoarece îmi era teamă că voi cădea din barcă. Făceam antrenament în bazin și simulam vâslitul. Barca era mare și plată, dar într-o zi, un copil mi-a ,,furat” barca și am fost nevoit să urc în barca aceea subțire pe care o vedeți la televizor, lungă de peste 7 metri. Și așa mi-am învins temerea. Astfel am ajuns să fac parte dintr-un club cu finanțare serioasă din Roma, Clubul ANIENE.

Emanuele Sterea

Programul pe care îl avea era unul epuizant. Distanța dintre casă-școală-club îl obligau să parcurgă 70 de Km pe zi . Mânca pe tren din pachetul pe care i-l făcea mama dimineață, învăța în timp ce călătorea, dar rezultatele lui erau din ce în ce mai bune la școală. Așa a juns să fie campion regional.

Mă trezeam la 6 dimineața. Părinții mă duceau cam 8 Km până la autobuz. Schimbam două autobuze până la școală, erau cam 20 de Km de parcurs. La ora 13.30 trebuia să fiu la club. Acolo facem antrenament 2-3 ore pe apă și cam o oră-o oră și jumătate era sală. La ora 8 seara eram și au acasă. Mâncam pe drum,învățam pe drum, dar asta m-a făcut să fiu mai perseverent. M-am adaptat din mers. Niciodată nu m-am gândit să renunț cu toate că nu era deloc ușor. În Italia am fost de două ori campion regional la 8+1 și de două ori vicecampion regional la 4 rame.

Emanuele Sterea

În România s-au întors în iulie 2019 și s-a înscris la Clubul Sportiv Dinamo București. Aici antrenamentele sunt mult mai riguroase și antrenorii se implică mult mai mult în pregătirea copiilor. Învață la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” și timp de o săptămână stă în regim de cantonament la baza sportivă. Rezultatele nu au întârziat să apară nici aici.

La Clubul Dinamo lucrurile stau altfel. Antrenamentele sunt mult mai riguroase. Vă imaginați cum este să îți curgă sânge din palme în timpul antrenamentelor? Antrenorii sunt mult mai implicați. Sunt înscris la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” și am finalizat cursurile clasei a X-a cu a doua medie din clasă. Stau acolo câte o săptămână și în weekend vin la București unde s-au mutat părinții mei pentru a fi aproape de mine. În februarie am câștigat aurul la Campionatul Național indoor-rowing, adică vâslire înăuntru. Ar fi trebuit să particip și în luna martie la Orșova la Campionatul Național pe apă dar pandemia a împiedicat acest lucru. Cu toate acestea, la bunicii mei în curte, la Roman, zilnic fac antrenament la ergometru, este un simulator. Trebuie să mă mențin în formă. Îmi doresc să devin campion mondial dar trebuie multă muncă. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că sportul îmi poate schimba viața atât de mult. Niciodată nu este prea târziu să te redescoperi.

Emanuele Sterea