„Încă o mostră despre cum Moldova este lăsată mereu la urmă” – guvernul a „uitat” să treacă autostrăzile din Moldova pe lista de investiții

de | 08/08/2020 | Național, Politică

Ministerul Finanțelor a întocmit o listă cu proiectele prioritare de investiții pentru bugetarea în 2021. E vorba despre 160 de proiecte de investiții publice mari, cu o valoare totală de 216 miliarde de lei, din care ar mai trebui finanțată suma totală de 146 miliarde de lei (restul de bani fiind deja investiți în proiecte aflate în diferite stadii de realizare). Surpriză, pe listă nu apare Autostrada Unirii Iași – Târgu Mureș, deși această autostradă e singura care are o lege dedicată, ce obligă guvernul să aloce fonduri și impune termene precise de realiare.

La Iași, într-o conferință de presă, reporterul „Ziarului de Iaşi“ a întrebat de ce lipsesc autostrăzile A7 şi A8 dintr-un Memorandum pe care guvernul îl foloseşte la elaborarea proiectului de buget pe anul viitor. După momente stânjenitoare de tăcere, vicepremierul a spus că bugetul de stat e una şi proiectele UE altceva, ministrul Mediului, că investiţiile sunt trecute separat, ministrul Fondurilor Europene nu ştia unde e lista, iar primarul Mihai Chirica a profitat de ocazie să acuze presa de „răutăţi“ şi „dezinformare“.

Lipsa celor două autostrăzi l-a iritat de premierul Ludovic Orban, care a declarat că Autostrada Unirii (A8) și Autostrada A7 (Bacău – Ploiești) vor fi introduse în lista investițiilor prioritare pentru 2021, certându-l pe secretarul general al instituției, Antonel Tănase, pentru că a postat lista investițiilor pe site-ul guvernului fără să i-o prezinte înainte.

Anterior, ministrul transporturilor, Lucian Bode, a declarat că autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş ar trebui finalizată cel mai târziu în anul 2027, precizând că acest termen depinde de modul în care sunt soluţionate contestaţiile la licitații.

Încă o mostră despre cum Moldova este lăsată mereu la urmă. De aceea este nevoie de un partid regional, care să lupte pentru dezvoltarea zonei în care trăim. Pentru că din birourile luxoase de la București, nevoia de infrastructură în nord-estul țării pare un moft.

Nu trebuie să fii de dreapta sau de stânga ca să vrei dezvoltare. Trebuie să fii conectat la comunitate și să lucrezi pentru binele comun.

Partidul Impreuna Pentru Moldova militează pentru dezvoltare, pentru infrastructură, pentru a se face dreptate regiunii care, în mod injust, se află mereu ultima când vine vorba de investiții și alocări de fonduri.

Teodora Baciu, candidatul Partidului Împreună Pentru Moldova la Primăria Roman

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.