Nemurirea se va naște… ieri – IN MEMORIAM prof. Gheorghe A. M. Ciobanu

de | 01/09/2020 | Local, Cultură

Azi trupul se întoarce în nemurire, iar spiritul său rămâne printre noi să dăinuiască ”Spiritul și locul”. Un romașcan care nu s-a despărțit de orașul natal decât atunci când viața a hotărât în locul său. Iar când destinul i-a întins cale liberă a preferat să educe tineri romașcani în loc să-și ridice soclu prin marile orașe. Un distins European, prin cele mai fermecătoare prelegeri despre existențialitatea indisolubil legată de o spiritualitate indigenă.

Serenul encicloped meloman al Romanului nu mai este. În urma generozității sale profesorale rămân generații de foști elevi și părinți care continuă să fredoneze ”muzica universalității”, așa cum el o comprimase în sufletele lor cu zeci de ani mai devreme prin audiții sau conferințe filate. Omul care a avut un zâmbet incongruent cu fricile cotidiene, care doar a susținut pașii stingheri ai novicilor în arte, muzică clasică și istoria filozofiei, fără să țină cont de cutremurele interioare care zbuciumau vremurile, nu doar firea umană. Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu – omul care a învățat cum să rămână OM, cu fiecare, până la la capăt. Omul care a plantat mirabile semințe spirituale pentru a înălța locul. Pentru acestea toate îți mulțumim, Master Universalis!

Nemurirea se va naște… ieri

IN MEMORIAM prof. Gheorghe A. M. Ciobanu
(25 martie 1925, Roman – 30 august 2020, Roman)

ultimul interviu acordat de profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu

Neamul Mărculeștilor: Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, aţi schimba ceva?

Ghe. A. M. Ciobanu: Coordonata timp refuză orice capăt. Şi dacă operăm cu el, prin repetabilitate, acesta e real, un “neocapăt” sau “altercapăt”. Heraclit spunea în antichitate că “nu ne spălăm de două ori în apele unui acelaşi râu”. Şi pe mine, în situaţia de bis informaţional şi nu didactic, m-ar preocupa majoritar reperul “mâine”, precum NASA face gândind la omul-astronaut cum este “azi”, dar mai ales în ce condiţii ambientale va fi în viitor, în spaţiul cosmic. Prezentul didactic e mai mult vaccin, decât bisturiu.

NM: Aţi frământat necondiţionat atâtea aluaturi de tinere generaţii. Totuşi, care este amintirea (întâmplarea) care a dospit aluatul propriei identităţii culturale?

Ghe. A.M. Ciobanu: Ca unul din dascălii zbuciumatului secol 20 – războaie, distrugeri, secetă, foamete – sub imperativul istoriei dintre Căderea Berlinului şi Berlinul Uniunii Europene de azi, i-am adecvat un timp fără week-end, care să aşeze cărămizile vieţii, din dărâmături, pe noi temelii, o perioadă manolică şi cu multe Ane sacrificate. Ca mortar, era entuziasmul vârstei. “Salva-Vişeu” şi nu “Tronurile cu Voievozi”. Un loc carpatic, un timp prea istoric şi oamenii din jur înaripaţi de verbul a fi.

NM:  Care este sentimentul care vă doare cel mai tare?

Ghe. A.M. Ciobanu: Durere existenţială şi nu protoplasmatică, pansată mausoleic şi nu cu leucoplast. Un “vă ordon”, nu militar, ci mai degrabă rostit de “Mama lui Ştefan cel Mare”. De aici, băncile deveniră şi catedră, iar orele de clasă dialoguri purtate într-o recreaţie prea mică.

NM:  Care este minunea care vă dă putere să luptaţi?

Ghe. A.M. Ciobanu: Tendinţa spre altfel, altcând, altunde, altfi. Atributul de “Homo asimptoticus”.

NM: Unde se sfârşeşte povestea şi unde începe nemurirea?

Ghe. A.M. Ciobanu: Consultaţi acel unicat carpatic “Mioriţa”. Nu e în 123 de volume, ci doar în 123 de versuri populare. “Şi de-o fi”, “M-am însurat, C-o mândră Crăiasă”, “Păsărele mii, Şi stele făclii”. O imagine spontană a Infinitului. Infinitul e, sau nu. Dar cel imaginat de om e ca în palmă.

NM: De-a lungul vieţii, aţi simţit că aveţi prieteni care să vă susţină în proiectele personale, care să înţeleagă nevoia dvs. de universalitate?

Ghe. A.M. Ciobanu: O faţetă a verbului “a avea” pe care o accept. De la elevii-mi din clasă şi până la non-stopurile telefonice. De la “şuetele” de pe drumuri şi până la acest interviu – nu ultim, sper – al dumneavoastră.

NM: Părerile de rău sunt expresia eşecurilor personale sau a conştientizării  absurdului din viaţa noastră?

Ghe. A.M. Ciobanu: O singură părere de rău mă tulbură uneori. Faptul că masa neuronică a mea, a noastră, e prea mică, iar existenţa e prea mare, e infinită. De ce nu pot cunoaşte ce e dincolo de aşa-zisul Infinit? Mă mulţumesc cu un altul, acel al “Ipotezelor”.

NM: Care sunt principiile care v-au călăuzit viaţa?

Ghe. A.M. Ciobanu: Să pui în faţă semnul plus, doar binele, numai interogativul, acestuia din urmă răspunzându-i cu “Bănci” de e posibil. “Nu-i dracul chiar atât de negru”…

NM: Care ar fi condiţia dascălului de secol XX – Ghe. A.M. Ciobanu în sistemul educaţiei alternative?

Ghe. A.M. Ciobanu: Un termen din care viaţa, secolul, m-au determinat să-mi fie busolă, dar prima parte a lui “alter”. Cu a doua parte, tinde să devină binar. Numai în prima, singura, te simţi ca în acea gravură medievală în care Homo se uită şi “dincolo”. E uimit că totul e “alter”. Orice dascăl, fără secole şi geografie, ar trebui să cultive o medie între astfel şi altfel.

NM: Unde este greşeala? Profesorii nu mai ştiu să călăuzească sau elevii nu mai sunt dispuşi să descopere?

Ghe. A.M. Ciobanu: Misiunea legendarului Danko era să călăuzească. Făclia cât mai sus. E întuneric. Dar câţi, din urma lui, nu-l părăseau? El tot călăuzea, mereu. Dar grupele de rătăciţi din spate erau mereu altfel. Danko e mit. Dar cei călăuziţi sunt mult diferiţi, din zeci de motive. Desigur că şi Danko “trăgea cu ochiul” la cei “nou-veniţi” – “O tempora, o… homines!”.

NM: Este mai dificil să îmbraci haina artistului sau să încerci să-i desluşeşti croiala?

Ghe. A.M. Ciobanu: Dacă o zicală spune că “nu haina face pe om”, noi mai putem adăuga că nici croiala nu face haina, fie “Prinţ”, fie “Cerşetor”. Când îmi făceam armata, prin ’50, la Vânători de Munte, eram echipaţi cu toţii cu vestoane ciuruite de gloanţe. Asta nu înseamnă că eram şi noi Eroi…

NM: Aţi avut vreodată tentaţia să spuneţi NU?

Ghe. A.M. Ciobanu: În adevăr, în toata viaţa mea, am spus DA după DA. O viaţă cu o prea mare Sigma de acest DA. Dar am spus de multe ori şi NU, atunci când mi se propunea un statut de “mai sus”. Un “Ave”.

NM: Ce alegeţi: ieri, azi sau mâine?

Ghe. A.M. Ciobanu: În toate viziunile şi zămislirile mele am fost triadic. Dat, Anti dat, Rezultantă medie. Deci sunt pentru trinomul “ieri, azi, mâine”, dar în succesiune inversă: “mâine, azi, ieri”. Spus altfel: Senioria Voastră Mâine / S.O.S. Azi / “Dar unde e acel pur Ieri de an?”.

NM: Împărtăşiţi-ne cheia mirabilei seminţe!

Ghe. A.M. Ciobanu: La vârsta mea, mirabila sămânţă este “Codru”. Un Codru vechi, care a dus taifas de neuitat cu o “Cetate Nouă”, cetate care are ca “nou” podul ridicat şi porţile deschise pentru dialog.

NM: După o viaţă slujită în altarul cuvântului, ce rămâne nerostit?

Ghe. A.M. Ciobanu: Cuvânt sau necuvânt, rostit sau nerostit, cu timpul “Volant”. Şi chiar şi “scripta”. Numai “Tăbliţele din Tărtăria”, acea septamilenară Evanghelie a strămoşilor noştri, rămân. Oare rămân? “Quo vadis Tărtăria?”…

NOTĂInterviu realizat de Elena și Daniel Marcu în luna martie 2015, cu ocazia aniversării a 90 de ani a profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu. Materialul a apărut în nr. 2 al revistei romașcane ”[TAM-TAM] – atelier de idealuri și arte manifeste” – din luna ianuarie 2016. A fost ultima dată când Master Universalis a fost solicitat pentru un interviu.

Articol scris de Daniel Marcu

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca