Bărbat din Dulcești arestat preventiv pentru tentativă de omor

de | 16/09/2020 | Rural, Actualitate

Un bărbat de 33 de ani din Dulcești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, măsură dispusă de instanța de judecată. Sâmbătă, 12 septembrie, în timp ce un tânăr de 21 de ani, se afla pe un teren viran din localitate, împreună cu un tânăr de 24 de ani, pe fondul unui conflict spontan cu un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate, cei doi au fost loviți în zona abdomenului cu un obiect tăietor-înțepător. În urma documentării activității infracționale, la data de 13 septembrie, polițiștii au depistat și au reținut pentru 24 de ore bărbatul de 33 de ani, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe.

În baza Raportului de expertiză medico-legală emis de Serviciul de Medicină Legală Neamț, s-a concluzionat faptul că viața tânărului de 24 de ani a fost pusă în primejdie, ca urmare a leziunilor suferite. Astfel, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din lovire sau alte violențe în tentativă de omor.

Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.