Polițiști în civil îi vor amenda pe cei ce nu poartă mască

de | 06/10/2020 | Județean, Național, Social

La nivel guvernamental s-a luat decizia ca polițiști în civil să efectueze controale și să-i amendeze pe cei care nu respectă regulile anti-COVID-19, ca urmare a constatării că unii oameni se conformează regulilor doar în prezența forțelor de ordine. Se preconizează că în aceste operațiuni vor fi mobilizați 20% dintre polițiști.

De asemenea, s-a luat decizia înființării unui telverde la care poate fi sesizată de către cetățeni nerespectarea măsurilor sanitare. Mai mult, reclamanții pot trimite și materiale foto/video necesare pentru aplicarea de amenzi, deschiderea de cercetări sau adoptarea altor măsuri sancționatorii. Numărul telverde este 0800.800.165.

În Neamț, în ultimele 24 de ore peste 90 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Ministerului Muncii au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în special în zonele aglomerate (centrele comerciale, restaurantele și localurile publice, mijloacele de transport în comun etc).

Au fost verificate 89 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 165 mijloace de transport (inclusiv mijloace de transport școlar) și au fost legitimate 577 de persoane.

Echipele de control au depistat 53 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 4 operatori economici care organizau activități în spații pentru care au fost instituite interdicții sau restricții. De asemenea, au fost aplicate alte 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 15.000 de lei.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.