Aplicație pentru angajații din sănătate prin care pot face reclamații anonime

de | 22/11/2020 | Național, Sănătate

Angajații din sistemul medical au acum posibilitatea de a reclama neregulile din sistem cu ajutorul unei aplicații. Aplicația se numește “De gardă”, asigură anonimatul reclamantului și a fost realizată de ONG-ul Funky Citizens.

Maternitatea Giulești, Colectiv, Piatra Neamț: după fiecare catastrofă din sistemul medical, atenția publică se îndreaptă spre minusurile sistemului, care devin, brusc, mai vizibile. Tu, ca angajat în spital, vezi însă zilnic toate neregulile. Poate te-ai obișnuit cu lipsa de echipamente sau corupție, dar noi suntem aici să-ți amintim că există mereu soluții, atâta timp cât există implicare și voință. Căci nu vrem să așteptăm următoarea tragedie ca să punem presiune pe decidenți pentru a reforma, urgent, sistemul.

Funky Citizens

Odată ajunse la Funky Citizens, reclamațiile vor fi analizate, urmând ca apoi ONG-ul să lucreze cu avocați pentru rezolvarea problemelor sau să trimită informațiile către jurnaliști ce vor investiga mai departe.

În aplicație se regăsește și un mic ghid al avertizorului de integritate, precum și extrase din legislația muncii și cea din domeniul sanitar.

Aplicația a fost realizată cu sprijinul European Journalism Fund și The Black Sea Trust for Regional Cooperation.

Deocamdată există doar varianta pentru Android iar aceasta poate fi descărcată de AICI.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.