Trei centre de vaccinare anti-COVID-19 la Roman. Unde vor fi acestea

de | 04/12/2020 | Local, Actualitate, Sănătate

În conformitate cu strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România, a început organizarea în teritoriu a centrelor de vaccinare și a depozitelor unde vaccinurile vor fi păstrate la temperaturi cu mult sub zero grade celsius.

Conform strategiei, din grupurile prioritare pentru vaccinare împotriva SARS-CoV2 fac parte: personalul din domeniul sănătății, tot personalul din domeniul sănătății, ca și cel din centre rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției și personalul din domenii-cheie, esențiale bunei funcționări a societății.

Este important de știut că vaccinul nu este obligatoriu, dar pentru stoparea pandemiei e necesar ca cel puțin 60-70% din populație să fie imunizată.

Miercuri am fost prezent la Prefectura Neamț unde, sub coordonarea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, a fost demarată activitatea de organizare a centrelor de vaccinare în județul Neamț și, evident, în municipiul Roman. În Roman vor fi trei centre de vaccinarea, acestea trebuie să cuprindă niște spații speciale, să aibă toate utilitățile patru posturi pentru vaccinare și un spațiu pentru registratură.

Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman

Primăria Roman a propus ca centrele de vaccinare să fie două la Colegiul Tehnic “Miron Costin”, unul în clădirea cantinei și altul în clădirea internatului, și unul la Liceul Tehnologic “Vasile Sav” în clădirea internatului. Decizia finală rămâne a fi luată de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.

Photo by National Cancer Institute on Unsplash

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.