Cum se va desfășura, săptămâna viitoare, Evaluarea Națională

de | 18/06/2021 | Județean, Educație, Util

 Elevii care au absolvit clasa a VIII-a vor susține examenul de Evaluare Națională în săptămâna 21-26 iunie 2021. Ministerul Educației a elaborat un ghid informativ privind desfășurarea acestui examen pentru a veni în ajutorul elevilor.

În acest ghid sunt prevăzute principalele măsuri privind accesul în unitatea de învățământ și cele de siguranță epidemiologică. Elevii trebuie să țină cont  și de următoarele aspecte:

  • Accesul candidaților în săli este permis de la ora 8.00 la 8.30
  • Examenul va începe la ora 9.00
  • Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute și se calculează după completarea casetei de identificare.
  • Candidații vor fi dirijați de către asistenți, direct către locul destinat, în sala de examen, unde vor fi așezați câte unul în bancă, alfabetic.
  • În intervalul 8:30 – 9:00, candidații vor fi legitimați și li se va explica modul de desfășurare a probei.
  • Începând cu ora 9:00, candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciornă. 
  • Candidații vor completa caseta de identificare (în maximum 15 de minute), iar asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta. 
  • La probele scrise ale Evaluării Naționale – 2021, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul. Acestea se vor adăuga prin capsare în alte două locuri, situate între cele trei locuri inițiale. Broșura se predă la finalul probei și, întrucât conține subiectele și rezolvarea acestora, nu rămâne în posesia candidaților. 
  • Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.
  • Pentru proba de la disciplina Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen. Se interzice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul. Se folosesc numai colile distribuite de asistenți. 
  • Pentru proba de la disciplina Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen. Se interzice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul. Se folosesc numai colile distribuite de asistenți. 
  • La proba de Limba română și/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect.
  • La proba de Limba română și/sau maternă, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
  • La proba de Limba română și/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, iar în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază.
  • La proba deMatematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.La figurile de la proba de Matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion negru sau stilou/pix de culoare albastră.
  • La proba de Matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion negru sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, sunt în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele evaluării naţionale pot susţine probele examenului în etapa specială, conform Calendarului de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2020-2021. Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, în etapa special li se recunosc, la cerereprobele susținute în perioada 22-25 iunie 2021.

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca