O romașcancă în finala probei feminine de aruncare a ciocanului la Jocurile Olimpice de la Tokyo

de | 01/08/2021 | Local, Sport

Atleta romașcancă Bianca Florentina Ghelber s-a calificat în finala probei feminine de aruncare a ciocanului la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cu performanţa de 71,72 metri. Ghelber a fost a 11-a la general, după ce a terminat pe şapte în Grupa A.

Finala de 12 e programată în ziua de 3 august.

Bianca Florentina Perie, născută la 1 iunie 1990, a început să participe în concursurile naționale de aruncări de la vâsta de 10 ani, dar s-a remarcat în proba de aruncarea ciocanului. Din 2009 până în 2021 a fost neînvinsă în întrecerile naționale, iar în competițiile internaționale a fost în top la vârsta junioratului.

Între anii 2005 și 2008, a cucerit patru titluri de campioană mondială la junioare, iar între 2007 și 2011,  atât la juniori cât și la tineret, a urcat de cinci ori pe prima treaptă a podiumului european.

După căsătorie și-a shimbat numele după soț și a devenit Bianca Florentina Ghelber.

În iulie 2010, la București a reușit o aruncare de 73,52 m, care a reprezentat recordul său personal. Tot în iulie 2010, a fost aproape de podium la Campionatele Europene de seniori, dar cu 71.52 m s-a clasat doar pe locul 4.

În 2021, s-a calificat la Tokyo 2020, în proba de aruncarea ciocanului, grație poziție ocupate înaintea competiției olimpice în clasamentul mondial.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.