De ce a fost condamnat cu suspendare și a doua oară patronul Marsat

de | 10/08/2019 | Justiție, Local

Vasile Balcan, patronul firmei Marsat SA, a primit o nouă condamnare cu suspendare după ce joi, 8 august, magistrații Tribunalului Neamț au acceptat acordul de recunoaștere a vinovăției pe care Balcan l-a încheiat cu procurorii DNA (această decizie a judecătorilor poate fi atacată  cu apel, în 10 zile de la comunicare). 

Vasile Balcan a fost cercetat pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru a obține pe nedrept fonduri europene. Pedeapsa lui Balcan din actualul dosar a fost contopită cu pedeapsa din dosarul anterior, cel referitor la Hotelul Roman – și acolo fiind vorba de infracțiuni similare (citește aici despre acest dosar) -, rezultând o pedeapsă de doi ani și zece luni de închisoare cu suspendare.

De ce a fost condamnat Balcan a doua oară: procurorii DNA Bacău susțin că în perioada ianuarie – februarie 2011, în contextul a două proiecte finanțate din fonduri europene ce vizau achiziționarea de mașini și utilaje agricole, patronul Marsat a obținut o finanțare nerambursabilă în sumă de 1.716.192 lei prin crearea unor condiții artificiale (cu depășirea plafonului maxim legal de 200.000 euro pentru fiecare beneficiar) și prin utilizarea unor documente inexacte. Concret, în condițiile în care SC Marsat SA nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru accesarea fondurilor, Balcan a făcut două noi societăți comerciale și i-a determinat pe administratorii acestora să depună, fără vinovăție, câte un proiect aparent în numele fiecărei societăți, în condițiile în care beneficiarul real era SC Marsat SA, entitate care a asigurat în fapt infrastructura și finanțarea proiectelor și în folosul căreia au fost achiziționate utilajele respective din cadrul proiectelor. 

Instanța a constatat că cele două infracțiuni (cea din dosarul Hotelului Roman și aceasta) au fost săvârșite în concurs. Adică: Vasile Balcan a săvârșit faptele înainte de a exista o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele. În dosarul Hotelului, faptele au fost săvârșite în perioada 2009- 2011, în acest caz – în anul 2011, iar prima condamnare definitivă a fost în 2018. Conform legii penale, dacă două infracțiuni sunt săvârșite în concurs, atunci pot fi date pedepse cu suspendare în ambele situații. 

De precizat că Vasile Balcan a plătit integral prejudiciul, care depășește 1.700.000 lei. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.