Am mers, sâmbătă, la primul meci oficial de acasă al CSM Roman – noua echipă formată de primărie, după ce primarul a decis anul trecut să desființeze echipele de handbal feminin și de fotbal masculin, echipe cu tradiție și cu multe rezultate cu care romașcanii s-au mândrit.
Am ajuns la la 2-3 minute după ora 11.00. Acum am găsit loc să parchez, deși înainte erau mașini pe toată strada, nu doar în fața Sălii Polivalente. Pe atunci se plătea abonament; acum biletele sunt gratuite, se oferă doar pentru a ști locul la care să te duci.
Meciul abia începuse. Tribuna era doar pe jumătate plină, iar pe locurile pe care de obicei stăteau oficialii nu era acum nimeni (era Marcel Benchea, dar el este angajat al CSM Roman). Nici în zona galeriei nu erau scaunele ocupate.
Tânăra echipă gazdă, formată mai ales din eleve ale LPS Roman, a luptat cu un adversar mai exeprimentat și acest lucru s-a văzut pe tabela de marcaj încă de la primele zece minute ale meciului.
Lupta era atât de inegală, încât o jucătoare a echipei-oaspete îi dădea sfaturi uneia dintre fetele noastre despre cum să fie mai agresivă în atac; în timpul meciului, pe teren.
Și, ca tristul tablou să fie complet, echipementul fetelor noastre arăta de parcă au trecut multe etape de la începutul campionatului, înscrisurile de pe tricouri și pantaloni fiind parțial dezlipite. Ceea ce înseamnă că echipamentul nu este nou sau că a fost executat la o calitate îndoielnică; indiferent de cauză, imaginea contrasta destul de mult cu cea a echipamentului purtat de jucătoarele din Galați.
Am plecat cu un gust amar de la Sala Sporturilor. Elanul și devotamentul tinerelor care formează acum CSM Roman nu vor putea face minuni pe teren, dacă nu vor fi ajutate mai mult de administrația locală. Tinerele handbaliste merită să fie sprijinite de noi toți, fie măcar și pentru că au vrut să vindece o rană a romașcanilor. Fiindcă ideea unei noi echipe a fost a acestor tinere, nicidecum a cuiva din administrație. Poate de aceea nu au considerat reprezentanții Primăriei că se impune măcar o conferințe de presă cu prezentarea lotului, așa cum ar fi fost normal?
Concluzia este că ceea ce a însemnat CSM Roman pentru noi toți va rămâne, cel puțin deocamdată, doar o amintire frumoasă. Transformată într-un vis urât de niște decizii de neînțeles ale administrației locale.
CITEȘTE ȘI:
0 Comentarii