Conferință comună Arsene-Micu – ce proiecte s-au promis pentru Roman

de | 19/04/2018 | Administrație, Local, Politică

Joi, la Primăria municipiului a avut loc o conferință de presă care nu s-a mai desfășurat de câțiva ani: primarul municipiului și președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț au susținut declarații comune, ca urmare a unei vizite de lucru efectuată în teren.

Am luat decizia transferării Casei Celibidache la CJ Neamț. Un al doilea obiectiv vizitat a fost Spitalul Municipal de Urgență Roman (SMUR), acesta deservind orașul și comunele arondate. Consider că avem  cu toții obligația de a investi în aparatura medicală, astfel încât să beneficieze pacienții de condiții mai bune. Am mai vizitat și un alt obiectiv la care va trebui să facem împreună eforturi pentru a-l materializa.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Președintele CJ Neamț a apreciat că între cele două unități administrative „s-a lucrat prin dialog și responsabilitate în ultimele luni”. Ionel Arsene a detaliat ce va face CJ Neamț pentru obiectivele amintite.

Apreciez foarte mult abordare de a face administrație a domnului primar Micu. Mereu am spus că vreau administrație, nu politică. Proiectul Casei Celibidache va fi depus la Compania Națională de Investiții (CNI) și este în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro. Referitor la Spitalul Municipal, așa cum știți, la rectificarea bugetară, CJ Neamț a acordat 300.000 lei pentru SMUR, dar finanțările nu se opresc aici, mi-am notat problemele și nevoile. În perioada următoare va veni doamna ministru al Sănătății, Sorina Pintea, în Neamț, am vorbit și domnul primar va fi prezent la această vizită. Am convingerea că pe investiții și dotare se vor aduce fondurile necesare. Am înțeles că este nevoie de extindere și Primăria va aloca bani pentru studiul de fezabilitate și va depune proiectul la CNI. Dotările vor aduse la cunoștință doamnei ministru, este un program cu Banca Mondială și am convingerea că se vor găsi bani. Stația de epurare înțeleg că trebuie modernizată și vom aloca bani pentru aceasta.

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț

Ionel Arsene cu Lucian Micu

Un alt obiectiv vizitat a fost imobilul în care a funcționat grădinița din cartierul Nicolae Bălcescu. Acolo e intenționează realizarea unui centru de evaluare a persoanelor cu handicap pe zona Romanului, pentru ca cetățeniisă nu se mai deplaseze la Piatra Neamț. Un alt proiect la care Primăria și CJ Neamț spun că vor colabora este reabilitarea fostului spital de psihiatrie, de pe strada Florilor, aproape de Sala Sporturilor. Acolo, cu bani europeni, ar urma să se realizeze un centru de recuperare pentru copiii cu handicap.

Ce a mai declarat Ionel Arsene în conferința de la Roman:

  • Vom sprijini echipa (n.r. – CSM Roman, echipa de handbal feminin), am convenit cu domnul primar și am așteptat legislația să putem face această finanțare.” – nu a precizat cu ce sume va contribui CJ Neamț la finanțarea echipei de handbal. Nu s-a vorbit și de sprijinirea altor sporturi;
  • Din studii a reieșit că zona Romanului este cea mai propice pentru un parc industrial, poate vom face un asemenea parc aici.” – discuțiile din ultimii (mulți) ani au fost pentru un parc industrial la Piatra Neamț, dar nici acolo nu s-a întâmplat nimic; deci șansele pentru un parc industrial la Roman în perioada următoare sunt limitate;
  • Referitor la clădirea Petrotub: dorim să o preluăm și să o reabilităm, să facem proiect prin Compania Națională de Investiții. Nimeni nu o ia din Roman, nu o duce nicăieri. După care tot primăriei o vom da, că nu avem ce face cu ea.” – pe această chestiune cei doi nu au căzut de acord, deși nu afirmat aceasta în mod vizibil. dar primarul Lucian Micu a spus, imediat, că etajul I va fi refăcut pe cheltuiala Primăriei Roman, ceea ce înseamnă că nu e neapărat dispus să renunțe la administrarea fostului club Petrotub;.
  • Am urmărit îngrijorat demersurile Primăriei Roman de a se desprinde din ADI AquaNeamț. Am avut o discuție cu directorul Vlad Angheluță pentru a începe discuțiile de urgență, ca Romanul să rămână în AquaNeamț.” – e posibil ca vizita reciprocă ApaVital – Primăria Roman să fi fost doar o… „atenționare”?
  • Proiectul de construire a celor șase heliporturi a fost depus la Ministerul dezvoltării, prin Planul Național de Dezvoltare Locală. Din păcate, în procedura de alocare a banilor nu era prevăzută construirea unor asemenea obiective. În această vară, la rectificare, vom da bani de la CJ pentru heliporturi, nu renunțăm la proiect.” – în urmă cu un an, CJ Neamț a cerut și a primit de la Primăria Roman un teren în administrare pentru realizarea unui heliport, dar nimic nu s-a concretizat.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.