Deputatul Cozmanciuc: „Domnule ministru al Transporturilor, aveți de gând să faceți ceva pentru locul în care v-ați născut?”

de | 23/05/2018 | Național, Politică

După ce răspunsul comisarului european Corina Crețu referitor la lipsa proiectelor de autostrăzi în Regiunea Nord-Est a ajuns în toată presa, deputatul Mugur Cozmanciuc a remis un comunicat de presă, arătând cu degetul către ministrul Transporturilor, Lucian Șova, care este băcăuan.

Sute de cetățeni din zona Moldovei au folosit propriile resurse pentru a veni în weekend la București ca să le arate celor de la guvernare că au nevoie de Autostrada Moldovei. Cu deminitate au arătat că nu mai pot tolera faptul că, după mai bine de un deceniu de când acest proiect trenează, regiunea de Nord – Est este tot mai săracă. Respectul nu a fost însă reciproc. Cei care au venit să protesteze civilizat, din toate colțurile Moldovei, au fost umiliți de autoritățile centrale și tratați ca cetățeni de mâna a doua. Moldova trebuie să fie o prioritate! Moldova vrea autostradă și a spus-o de nenumărate ori, dar celor de la guvernare nu le pasă! Dovada că îi sfidează pe cei din regiunea Moldovei a fost oferită recent de comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, care a declarat că există fonduri pentru proiectele de infrastructură, însă nu au fost depuse la Comisia Europeană proiecte de transport pentru regiunea Nord-Est. Este o bătaie de joc! Domnule ministru al Transporturilor, ca reprezentant al zonei Moldovei în Parlamentul României, cum explicați faptul că această regiune stă cel mai prost la capitolul infrastructură? Aveți de gând să faceți ceva pentru locul în care v-ați născut? În calitate de deputat de Neamț, dar și ca cetățean născut, crescut, care are familia în regiunea Moldovei, solicit Guvernului PSD să urgenteze și să demareze construcția autostrăzii care va lega Moldova de Ardeal.

Mugur Cozmanciuc, deputat PNL de Neamț.

Reamintim că reprezentantul înRoman.ro a întrebat-o pe Corina Crețu care este situația proiectelor de infrastructură din Regiunea Nord-Est. Răspunsul comisarului european îl puteți citi aici.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.