Prefectul județului, prima reacție în cazul Cheile Bicazului

de | 28/06/2019 | Județean, Social

Prefectul județului a avut vineri, 28 iunie, prima reacție cu privire la decizia instanței de fond referitor la Cheile Bicazului. Daniela Soroceanu a precizat că:

  • Cheile Bicazului aparțin județului Neamț, Oficiile de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț și Harghita recunosc acest lucru;
  • în procesul în care părți sunt comuna Bicaz-Chei și municipiul Gheorghieni, consiliile județene și alte instituții au intervenit în proces doar pentru a susține părțile;
  • cauza procesului nu era delimitarea graniței celor două județe;
  • minuta arată că instanța s-a pronunțat pe ceva ce niciuna dintre părți nu a cerut;
  • trebuie așteptată motivarea, pentru a se înțelege exact ce au decis și de ce au decis astfel judecătorii;
  • există motive întemeiate pentru ca Prefectura Neamț să se adreseze Secției speciale de investigare a magistraților;
  • acest subiect nu trebuie speculat politic sau în alt mod și nu trebuie făcută o instigare în rândul populației;
  • instigarea populației este pedepsită penal și Prefectura va veghea pentru ca lucrurile să nu degenereze. 

Daniela Soroceanu nu a scăpat ocazia și a vorbit despre perioada în care prefect era George Lazăr, spunând că acesta doar a întocmit “acte procedurale” și că inactivitatea lui din acea perioadă se reflectă în rezultatele de acum. Astfel, prefectul a răspuns unor acuzații pe care George Lazăr le-a adus public pe această speță

La conferința de presă a participat și administratorul județului Neamț, Cătălin Chiței, acesta confirmând poziția deja cunoscută a președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.