Oamenii comunității (II) – Bogdan Roman: „Când observi impotența administrației locale, trebuie să te implici”

de | 02/06/2020 | Oamenii comunității, Local

Suntem nemulțumiți de multe aspecte a ceea ce se întâmplă la nivel local și național, dar prea de puține ori luăm atitudine și ne implicăm pentru a schimba ceva. Cu toate acestea, sunt oameni care se dedică unor cauze, se implică pentru binele comun și activitatea numeroaselor ONG-uri din oraș și din țară stau mărturie. 

Când implicarea civică se împletește cu gândirea de antreprenor, rezultatele sunt pe măsură, iar un om de afaceri din Roman demonstrează această teorie de mai bine de doi ani. Bogdan Roman, manager Metropolis – Fereastra 1, este unul dintre romașcanii care s-au implicat activ pentru promovarea legii privind construcția autostrăzii Unirii (A8). A participat la acțiunile de protest inițiate de asociațiile “Moldova Vrea Autostradă” și “Împreună pentru A8”, a devenit membru fondator al asociației “Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, a fost în Parlament în noiembrie 2018, atunci când s-a votat legea pentru contruirea A8. 

Sunt un om care trăiește în Roman, antreprenor, tată, interesat de viața oamenilor din Roman și nu numai, cu preocupări de infrastructură și de viața socială. M-am implicat în multe proiecte, prima acțiune importantă a fost la votarea Legii291/2018 în Parlament, legea Autostrăzii Unirii. De câțiva ani militez împreună cu colegii de la “Moldova vrea autostradă” pentru cele două autostrăzi vitale pentru Moldova, pentru scoaterea Moldovei din izolare, subdezvoltare și depopulare – A7 și A8. Este vorba de Ploiești-Siret și Ungheni-Iași-Ditrău-Târgu Mureș. Noi am fost prezenți la București și, probabil, fără prezența noastră, a celor din asociație, cred că nu se vota legea. Prezența noastră, a celor din asociațiile care militau de câțiva ani pentru aceste obiective a fost un factor important. Atunci ne-am întâlnit și cu președintele Camerei Deputaților de la acea vreme, Liviu Dragnea, care  ne-a reproșat crearea de precedente și a încercat să ne convingă să ne retragem opțiunile, dar considerăm că Moldova nu are altă opțiune decât acest obiectiv strategic național, A8. Practic acolo am pus presiune pe oficiali, pe deputați, susținuți și de câteva partide din opoziție pentru că de la nerealizarea acestei autostrăzi vitale ni se trag toate. Dacă ne uităm pe o hartă a autostrăzilor din România și o suprapunem cu veniturile medii pe cap de locuitor vedem că este o corelație.

Bogdan Roman, antreprenor

Pe lângă acest obiectiv major, Roman s-a implicat în mai multe cauze.  În vara lui 2019 a început să lucreze pentru realizarea celei mai mari acțiuni de împădurire din județ, lucru care s-a întâmplat în luna noiembrie 2019, la Cordun. “Verde pentru Viitor” s-a dorit a fi un program care să aibă continuitate, iar alte două acțiuni de plantare au avut loc la Roman. Anul acesta mai erau plănuite încă trei activități, dar pandemia a schimbat prioritățile. 

Este, probabil, cel mai necesar proiect pe care l-am făcut până acum și care aș fi vrut să fie copiat la scară națională și să fie întreprinse acțiuni de împiedicare a defrișărilor. “Verde pentru viitor”a demarat în luna noiembrie a anului trecut, la Cordun unde au fost plantați 20.000 de puieți. Acțiunea a avut ecouri și în presa națională fiind considerată, la momentul acela, una dintre cele mai ample campanii de împădurire. Ulterior am continuat cu acțiuni similare în Roman. Erau programate și alte acțiuni de acest fel dar care s-au amânat din cauza intrării României în starea de urgență. Acestea sunt niște depozite de oxigen pe termen lung, cu toții avem nevoie de ele și ar trebui să punem mâna să realizăm astfel de acțiuni. Vreau să subliniez un aspect foarte, foarte important: nici “Verde pentru Viitor” și nici alte proiecte care au prins contur în ultimii doi ani nu ar fi fost posbile fără implicarea oamenilor de bună credință. Eu nu am făcut nimic singur, de fiecare dată a fost vorba despre muncă de echipă. Și vreau să le mulțumesc încă o dată, în mod public, tuturor celor care s-au implicat.

Bogdan Roman, antreprenor
FaciCarteAiParte16Nov201915

Alte proiecte inițiate de Bogdan Roman și mediatizate la vremea respectivă de presă sunt: “Faci carte, ai parte!” (proiect privind scăderea ratei de abandon școlar în rândul elevilor care provin din medii defavorizate), „Roman. Un nou început” (proiect de mobilitate urbană), “Adoptă un drum în Moldova” și “Moldova solidară” (proiecte dezvoltate de Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei), dar și susținerea unei petiții naționale privind adoptarea unor normative privind construirea pistelor pentru biciclete

Proiectul la care am lucrat împreună cu colegii de la NextSpace, “Roman. Un nou început”, include și pistele de bicicletă. De fapt este o proiectare a unui sistem informațional urban, e proiectul a cărui implementare poate schimba decisiv soarta orașului pentru că, odată cu adoptarea unui transport în comun ecologic, folosirea bicicletelor, eliminarea aglomerației auto, calitatea aerului s-ar îmbunătăți. Discutăm de soluții aplicate cu succes în multe orașe europene și în unele orașe din România. Practic, nu e nevoie să treci granița să observi modele de succes. Soluțiile ar putea fi adaptate și la Roman dacă administrația locală ar da dovadă de colaborare cu cetățenii. În plus, un astfel de proiect se mulează perfect pe axe de finanțare curente și viitoare ale UE. Prin urmare, implementarea proiectului ar genera investiții majore în oraș și în regiune.

Bogdan Roman, antreprenor

Pandemia a schimbat, însă, ordinea și urgența multor lucruri. Astfel, excursiile cu elevii din proiectul “Faci carte, ai parte!”, plantările și alte acțiuni au fost oprite, iar resursele au fost redirecționate către achiziția de materiale de protecție și dezinfectanți pentru mai multe instituții: Spitalul Municipal de Urgență Roman, Spitalul Târgu Frumos, Spitalul Sf. Spiridon Iași, Spitalul Județean de Urgență Suceava, Poliția municipiului Roman. Și, la fel cum se întâmplă adesea în România, și de data aceasta, societatea civilă a acționat înaintea autorităților: într-o campanie de responsabilitate socială, firma Metropolis – Fereastra 1 a împărțit, înaintea sărbătorilor pascale, măști refolosibile și declarații pe propria răspundere. 

Noi ne-am orientat ajutorul în ultima vreme mai ales către persoanele vulnerabile: am împărțit peste 1000 de măști reutilizabile și tot atâtea declarații pe propria răspundere, știută fiind problema lipsei acestor declarații pe propria răspundere. Când spun persoane vulnerabile mă gândesc la seniorii societății pe care ar trebui să-i protejăm mai mult. Și m-am simțit ușurat când am văzut că și alte persoane au făcut acțiuni similare, era cu adevărat nevoie de aceste acțiuni. Guvernul a promovat abia de curând împărțirea de măști gratuite, însă nu se știe exact cine și cum le va împărți. Deci e clar că a aștepta reacția autorităților nu ar fi fost o soluție.

Bogdan Roman, antreprenor
bogdan roman imparte masti 20200416 scaled

Întrebat despre zvonurile care au circulat prin “gura târgului” despre faptul că ar fi un posibil candidat la Primăria municipiului, Bogdan Roman a răspuns că aceste discuții au apărut în spațiul public din cauza diferenței de atitudine dintre oamenii politici locali – care fac poze, în loc să ia măsuri cu impact pozitiv asupra comunității – și societatea civilă – care oferă soluții concrete și palpabile. 

Sunt din ce în ce mai multe mesaje și supoziții în acest sens. Totul pleacă, cred, de la optica celor implicați politic la momentul acesta cum că ar fi anormal să te implici civic în viața orașului. Probabil că normal ar fi să-ți achiți taxele și impozitele, să-ți faci treaba în domeniul tău și atât. Însă vedem că nu e suficient. Și-atunci, pentru că nu vrei să pleci din țară începi să te implici, să schimbi ceva aici, să faci aici cum e în străinătate. Și revenim la optica celor implicați politic care consideră că este anormal să te implici și la convingerea mea că este absolut normal să te implici, mai ales atunci când lucrurile șchiopătează, când observi o oarecare impotență a administrației locale prin faptul că, în loc ca lucrurile să se schimbe în bine, vezi că lucrurile se depreciază. Probabil convingerea lor, a politicienilor (n.r. – că implicarea civică este anormală), a fost trădată și de faptul că am fost inclus în unele sondaje pentru primăria municipiului și, probabil, rezultatele sondajelor nu au fost cele la care se așteptau. Eu cred că oamenii și-au pierdut încrederea în actualii decidenți politici și acum sunt privite cu mai mare interes faptele și nu vorbele. Dacă, din postură civică, reușești să faci atâtea proiecte – Verde pentru viitor, Roman. Un nou început, Faci carte, ai parte!, Adoptă un drum în Moldova, platforma Moldova solidară – cu siguranță, privind la o asociație constituită din primarii din Moldova, printre care și șeful administrației locale, te-ai aștepta la ceva mai mult. Dar cheltuiala pe care noi, cetățenii, o suportăm cu aceste asocieri de primării nu e justificată prin acțiuni. Și-atunci, cum să nu te gândești că se poate mai mult? Sunt convins că se poate mult mai mult!

Bogdan Roman, antreprenor

CITEȘTE ȘI:

Oamenii comunității (I) – Elena Damian: “Lavanda este o plantă în care se îmbină frumosul, utilul și plăcutul”

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.