Consilierii PSD au fost convocați de președintele PSD Roman, senatorul Dan Manoliu, să dea declarații scrise, după ceea ce s-a întâmplat în ședința Consiliului Local Roman de vineri, 26 iunie.
Reamintim că vineri, cu câteva minute înaintea începerii ședinței ordinare, ordinea de zi a fost suplimentată cu nouă proiecte de hotărâre. Două dintre acestea prevedeau aprobarea unui împrumut de 8,5 milioane de euro (în condițiile în care municipiul Roman s-a mai împrumutat cu 10 milioane de euro în 2018), respectiv “prescrierea incompatibilității primarului”.
Consilierii PSD au girat ambele proiecte, cu excepția lui Radu Curpăn, care s-a abținut la votul privind împrumutul, dar a votat proiectul privind încetarea incompatibilității primarului Micu.
Surse din PSD Roman au confirmat că proiectele nu au fost discutate cu șeful organizației municipale, acestea fiind transmise târziu. Prin urmare, se poate înțelege că aleșii PSD Roman (sau cel puțin o parte dintre ei) și-au trădat inclusiv propriul partid.
I-am convocat la partid să ofere explicații scrise cu privire la votul de vineri. Facem o anchetă internă și vom propune în cadrul Biroului Municipal măsurile pe care le considerăm adecvate. Acestea pot fi o mustrare sau chiar excluderea din partid, în funcție de situație. Propunerile noastre vor trebui, mai apoi, să fie aprobate de Biroul Politic Județean. Joi vom preciza ce măsuri propunem.
Dan Manoliu, președinte PSD Roman
Coincidență sau nu, consilierul local Constantin Holban a anunțat duminică, 28 iunie, pe Facebook (ortografia aparține autorului mesajului): „a sosit momentul retragerii fiindca in iunie s-a incheiat de fapt al treilea mandat de consilier local……ma retrag din prim planul politicii romascane din motive de sanatate…..am fost,sunt si voi fi doar un social democrat pentru a inlatura orice speculatie……forta psd !”
0 Comentarii