Leoreanu susține că vor fi bani europeni pentru rețelele de gaze

de | 14/07/2020 | Județean, Economic

Vizita conducerii Transgaz și a ministrului Mediului la Roman, la sfârșitul săptămânii trecute, a adus speranță pentru primarii din localitățile în care rețeaua de gaz nu a pătruns până acum. 

Drumul de la proiect la flacăra de la aragaz este, însă, lung, iar vineri a fost făcut doar un pas. 

Noi, parlamentarii, am fost mediatori între guvern și autoritățile locale. Am adus autoritățile centrale la ușa autorităților locale. O alt modalitate pentru primari de a afla informațiile era să mi le ceară mie, apoi eu să le preiau de la centru și să le transmit lor. Prin această vizită, cei care au răspunsurile au fost aduși în fața celor care aveau nevoie de informații. Primarii au aflat care este planul de dezvoltare al Transgaz și am observat că unii au proceduri demarate. Extinderea rețelei de gaze în localități se va face cu fonduri din mai multe surse, dar va exista linie de finanțare și fonduri europene în perioada  2021 – 2027.

deputat Laurențiu Leoreanu

Pentru ca extinderea rețelei de gaz să se facă în mod eficient, vor trebui înființate Asociații de Dezvoltare Intercomunitare grupate pe zone geografice din județ care să reunească mai multe primării, întocmirea unor studii de fezabilitate, avizarea acestora studii de către ANRE, îndeplinirea procedurii de concesionare a sistemelor de distribuție, urmând ca apoi concesionării sistemului de distribuție să solicite Transgaz acordul de acces la Sistemul Național de Transport Gaze (SNT). 

În funcție de rezultatele studiilor de fezabilitate pentru înființarea de noi distribuții, Transgaz va analiza oportunitatea includerii în strategia de dezvoltare a investițiilor necesare extinderii SNT. Pentru acele localități situate în vecinătatea conductelor existente, racordarea la SNT se va face prin intermediul unui racord și a unei stații de reglare/măsurare. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.