Ce au făcut partidele de când a început criza medicală (IV): PLUS Neamț

de | 05/05/2020 | Politică, Județean

Am întrebat șefii filialelor județene ale principalelor partide ce au făcut sau ce vor să facă pentru cetățeni, în contextul crizei provocate de coronavirus. Știm deja că societatea civilă a reacționat prompt în tot județul și a donat materiale de protecție sau echipamente medicale. 

Dar ce au făcut partidele, care vor fi pe liste pentru cele două tipuri de alegeri – locale și parlamentare – care ne așteaptă peste câteva luni?

Am adresat aceeași solicitare către filialele din Neamț ale PNL, PSD, PMP, ALDE, USR, PLUS și ProRomânia: o listă cu acțiunile realizate începând cu 26 februarie sau care sunt în plan a fi realizate în județ pentru gestionarea situației actuale. 

PSD, ALDE și PMP nu au răspuns solicitării inRoman.ro. Din acțiunile publice realizate până acum reiese, însă, că PSD Roman a donat materiale de protecție pentru Spitalul Roman, Spitalul de Psihiatrie și Stația de Ambulanță Roman. PNL și USR au trimis un raport pe mai multe pagini, în timp ce PLUS și Pro România au trimis materiale mai sintetizate.

Azi, despre acțiunile PLUS Neamț:

  • În luna martie am demarat un proiect susținut de Voluntarii din PLUS – “Cumpărături la ușa ta” prin care am sprijinit persoanele în vârstă sau cu risc crescut de îmbolnăvire în achiziționarea medicamentelor și alimentelor de strictă necesitate. 
  • O parte din membrii PLUS au participat la Campania națională de donat sânge, lansată de Alianța USR PLUS https://doneaza-sange.usrplus.ro/. 
  • Ionuț Corbu-membru PLUS Roman – a donat săptămânal prânzul către cadrele medicale din prima linie de la Spitalul Municipal de Urgență Roman
  • Cu ajutorul donațiilor în bani făcute si de către membrii PLUS către un ONG partener, au fost cumpărate și donate către spitalul județean Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Roman și spitalulul Orășenesc Târgu Neamț echipamente de protecție medicală.
  • În prezent avem un alt proiect în derulare la nivel național prin care membrii PLUS strâng donații printr-un ONG partener pentru cumpărarea echipamentelor de protecție pentru căminele de bătrâni.
  • La sfârșitul lunii aprilie s-au achiziționat tablete pentru o clasă din școala Mărgineni Neamț, în urma apelului făcut de o învățătoare care dorea să-și desfășoare școala online și a cărei elevi nu aveau resursele necesare cumpărării echipamentelor.
  • Am demarat o acțiune de colectare calculatoare și alte echipamente necesare învățământului online pentru a fi donate persoanelor care nu-și permit achiziționarea lor https://forms.gle/hqnK7CT2hu2szfLC9 
  • Prin intervenția publică a Președintelui Filialei Județene PLUS Neamt- Ionuț Meraru s-a tras un semnal de alarmă privind calitatea și cantitatea meniului oferit bolnavilor de COVID 19 în Spitalul Județean Neamț. Urmare a acestui semnal atât presa cât și opinia publică, prin presiunile mediatice, au reușit să forțeze CJ Neamț să se implice pentru suplimentarea fondurilor alocate mesei bolnavilor.

Citește și:

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.